SCUFUNDAREA SPORTIVĂ PE PLAN MONDIAL

SCURTĂ ISTORIE A SCUFUNDĂRII SPORTIVE PE PLAN MONDIAL

900 î.Hr.: o frizã asirianã reprezintã câţiva scufundãtori, probabil soldaţi, ce respirau prin nişte burdufuri din piele în timp ce înotau sub apã. Este cea mai veche mãrturie a folosirii unui dispozitiv de respirat sub apã.

sec.V î.Hr.: Scyllos din Sion şi fiica sa Cyana se scufundã pentru a tãia ancorele navelor regelui Persiei, Xerxes. (Figura 1).
                                                                                                              
415 î.Hr.: scufundãtorii greci atacã sub apã şi distrug barajele submarine la Siracuza.

sec.IV î.Hr.: scrierile lui Aristotel Istoria animalelor, Oppian Haleuticele, Eschil Rugătoarele şi Pliniu Istoria naturală cuprind referiri la viaţa şi munca pescuitorilor de bureţi de mare. În opinia acestora,"...ei sunt cei care au pătruns pentru întâia oară în chip sistematic în elementul neprimitor al apei".

sec.III î.Hr.: matematicianul grec Arhimede (287-212 î.Hr.) enunţã principiul flotabilitãţii corpurilor solide în lucrarea Despre corpurile plutitoare.

sec.VI d.Hr.: se fac primele referiri despre "ama", pescuitoarele de perle din Japonia şi Coreea de Sud .

1250: Roger Bacon descrie în lucrarea Opus Major nişte rezervoare de aer destinate scufundãtorilor.

1430: manuscrise aflate în Biblioteca Naţionalã din München aratã un scufundãtor care recupereazã bunuri de la o epavã şi care este echipat cu un costum şi o cascã din piele prelungitã cu un tub pânã la suprafaţa apei şi ale cãrui extremitãţi deschise sunt susţinute de douã flotoare.

1500: Leonardo da Vinci concepe unul din primele aparate autonome de respirat sub apã ale cãrui schiţe apar în lucrarea Codex Atlanticus. Aparatul lui da Vinci combina în acelaşi sistem atât alimentarea cu aer cât şi controlul flotabilitãţii însã nu existã dovezi cã ar fi reuşit vreodatã sã punã în practicã acest aparat. (Figura 3).
                                                                                                      
1511: se reediteazã lucrarea lui Vegetius De Re Militari în care sunt prezentate câteva gravuri ale unor mijloace de respirat sub apã. Într-una, un scufundãtor îmbrãcat cu un veşmânt strâmt, respirã într-un burduf plin cu aer, iar în alta un alt scufundãtor are capul acoperit în întregime cu o glugã fixatã ermetic sub braţe. În partea superioarã gluga comunicã cu suprafaţa, iar extremitatea pluteşte susţinutã de o başicã umflatã cu aer.

1628: Diego de Ufano descrie amãnunţit un aparat similar în lucrarea Artilerici.(Figura 5).
                                                                                                  
1667: fizicianul şi chimistul englez Robert Boyle (1628-1691), descoperã pentru prima oarã simptomele bolii de decompresie. Dupã decompresia unui şarpe, Boyle observã formarea de bule de aer în ochii şarpelui. Robert Boyle cunoscut mai ales prin lucrãrile sale despre gaze, descoperã efectele pe care le are presiunea asupra diferitelor volume de gaze şi enunţã în anul 1670 legea compresibilitãţii gazelor. De asemenea, Boyle este cel care a descoperit cã aerul are greutate. În toate experimentele sale cu gaze, Boyle s-a folosit de pompa pneumaticã a lui Van Guericke.

1676: Edme Mariotte (1620-1684), fizician francez completeazã legea lui Boyle adãugând enunţului "la temperaturã constantã", legea devenind Boyle-Mariotte.

1680: fizicianul italian Giovanni Borelli descrie în lucrarea De motu animalium un dispozitiv inventat chiar de el care este considerat a fi strãmoşul aparatului autonom. Scafandrul ţine capul într-un vas din metal prevãzut cu o ferestruicã iar aerul expirat, înainte de a se reîntoarce în vas, era împrospãtat trecând printr-un tub lung din aramã umplut cu apã. Din când în când pentru a nu respira prea mult în vas, scafandrul se ridica la suprafaţã, deschidea douã robinete şi suflând elimina aerul viciat printr-un robinet lãsând sã intre aer curat prin celãlalt. Apoi închidea robinetele şi cobora din nou pe fundul apei. Aceste mişcãri ale scafandrului erau uşurate datoritã lestului pe care-l purta precum şi datoritã unui element al aparatului ce semãna cu o seringã umplutã cu aer şi etanşe cu ajutorul cãreia scafandrul modifica volumul, obţinând astfel flotabilitate pozitivã sau negativã. În plus,scafandrul putea sã-şi punã nişte înotãtoare asemãnãtoare labelor de broascã. (Figura 7).
                                                                                                        
1714: Valentini descrie în lucrarea Musei Musearum un scafandru înzestrat cu o bonetã din pânzã ceruitã şi cu o mascã. În vârful acestei bonete prevãzutã în partea de jos cu o pânzã din bumbac mai groasã ce se strângea etanş în jurul gâtului, era prinsã o trompã lungã din piele cu ajutorul cãreia scafandrul se scufunda în locuri adânci şi sã rãmãnã sub apã timp îndelungat. (Figura 9).
                                                                                                        
1771: parizianul Freminet inventeazã "maşina hidrostatergaticã". Aparatul era alcãtuit dintr-o rezervã de aer, o cascã cu ferestruicã şi o îmbrãcãminte din piele etanşe şi solidã. O armãturã metalicã articulatã asigura rezistenţa la presiunea apei lãsând în acelaşi timp scafandrului mai multã libertate a mişcãrilor. Aparatul lui Freminet permitea circulaţia continuã a aerului, iar respiraţia se efectua prin intermediul unor foale pe care le purta scafandrul şi care erau puse în mişcare de un resort. Cu acest aparat Freminet a stat timp de mai mult de o orã la adâncimea de 15 metri pe fundul fluviului Sena. (Figura 11).
                                                                                                         
1775: abatele La Chapelle scrie Traité du scafandre în care apare menţionat pentru prima datã termenul scafandru.

1797: inginerul german Karl Heinrich Klingert publicã lucrarea Tauchermaschine (Aparat pentru scufundare) în care propune un aparat de respirat sub apã asemãnãtor cu cel al lui Freminet. (Figura 12).
                                                                                                          
1801: fizicianul englez John Dalton (1766-1844) formuleazã legea presiunilor parţiale ale gazelor ce alcãtuiesc un amestec gazos.

1803: fizicianul american Joseph Henry (1797-1878) enunţã legea dizolvãrii gazelor în lichide.

1808: Brizé-Fradin concepe un aparat autonom de respirat sub apã considerat a fi şi el unul din strãmoşii aparatelor autonome moderne. (Figura 13).

1809: germanul Friedrich Von Drieberg inventeazã un aparat autonom numit “tritonul”. Aparatul era alcãtuit dintr-un rezervor cu aer pe care scafandrul îl ţinea în spate şi alimentat cu aer de la suprafaţã printr-un tub. Scafandrul purta pe cap o coroanã la care era ataşatã o vergea metalicã. Prin mişcãrile capului, vergeaua acţiona o supapã a rezervorului, scafandrul alimentându-se astfel cu aerul comprimat din acesta. (Figura 14).

1825: englezul William James inventează un aparat de respirat sub apă prevăzut cu un recipient cu aer comprimat ce era livrat la debit constant.William James a formulat se asemenea pentru prima oarã şi principiul de funcţionare al costumului cu volum constant. Deşi utilizarea acestui aparat autonom era limitatã la durate scurte de timp şi adâncimi reduse, este considerat a fi primul aparat autonom de respirat sub apã. (Figura 16).

1825: americanul Charles Condert inventeazã un aparat autonom ce era compus dintr-un rezervor în formã de potcoavã pe care scafandrul îl purta în zona mijlocului. Aparatul debita un flux continuu de aer în interiorul unei cãşti deformabile prin intermediul unui tub din cupru îndoit. Sistemul mai cuprindea şi o supapã pentru umflarea costumului scafandrului. Cu acest aparat, Condert a efectuat câteva scufundãri în East River din statul New York înainte de a-şi pierde viața în anul 1832 datoritã crãpãrii tubului de alimentare cu aer. (Figura 17).

1827: francezul Beaudoin realizeazã un model propriu al unui aparat autonom care a fost mai puţin utilizat.

1828: Lemaire d'Augerville patenteazã aparatul "pneumatonautic"care permitea rãmânerea sub apã timp de jumãtate de orã. Aparatul era alcãtuit dintr-o butelie purtatã de scafandru pe spate şi un sac respirator prevãzut cu douã furtunuri din cupru în formã de spiralã acoperite cu pânzã impermeabilã şi care se uneau la o mascã facialã. Scafandrul purta lest ai cãrui plumbi erau suspendaţi la înalţimea pieptului. Butelia conţinea o cantitate de 600 litri de aer comprimat la presiunea de 23 bar şi putea fi încãrcatã cu ajutorul unei pompe manuale. Debitul de aer era reglat de scafandru prin intermediul unui robinet. Un alt robinet situat la partea superioarã a aparatului solitar cu primul printr-un furtun interior, permitea comandarea admisiei aerului care era condus la sacul respirator şi apoi la masca facialã. Aceasta era prevazutã pentru nas cu un dispozitiv din cupru şi cu un strat de mastic în interior pentru a se potrivi la orice configuraţie a feţei. Masca facialã acoperea obrajii iar ochii erau protejaţi cu douã geamuri mici. Elementul cel mai ingenios al aparatului îl constituia însã o bãşicã înotãtoare aflatã sub sacul respirator pe care scafandrul o putea umfla sau dezumfla permiţându-i astfel sã înoate pe sub nave. Aparatul "pneumatonautic"a fost experimentat de marina naţionalã francezã efectuându-se scufundãri pânã la adâncimea de 20 metri cu durata de 30 minute. (Figura 18).

1845: Traussort, profesor de fizicã la un liceu din Angers, Franţa, studiazã pentru prima oarã efectele compresiei aerului asupra organismului uman participând el însuşi la experimente. Rezultatele le publicã într-un raport din Buletinul societãţii industriale din Angers.

1860: Benoit Rouquayrol, un inginer de mine inventeazã "regulatorul pentru curgerea aerului comprimat", piesa principalã a aparatului de salvare destinat minerilor. Rouquayrol se asociazã cu ofiţerul de marinã Auguste Denayrouze pentru a transforma împreunã aparatul de salvare într-un aparat de scufundare al cãrui brevet este depus în acelaşi an la 14 Aprilie.

1861: francezul Boucquay student la Facultatea din Strasbourg prezintã o tezã de doctorat intitulatã De l'air comprimé (Despre aerul comprimat), în care descrie efectele compresiei aerului asupra organismului, introducând pentru prima oarã noţiunea de decompresie lentã. De asemenea, tot în aceastã tezã, el menţioneazã primul şi exemplul sticlei cu apã gazoasã.

1862: Rouquayrol aduce o inovaţie aparatului de salvare pentru mineri şi anume un muştiuc (piesã bucalã) din cauciuc vulcanizat fixat la capãtul unei piese metalice.

1864: la 11 Martie apare brevetul variantei perfecţionate a aparatului de respirat sub apã, cu alimentare de la suprafaţã prin intermediul unui furtun din cauciuc şi alimentat de la o pompã (Figura 19). În acelaşi an la 27 Iunie, apare brevetul variantei autonome. Anul urmator, aparatul autonom este dotat cu un fluier avertizor ce anunţa apropiata epuizare a rezervei de aer comprimat, iar în anul 1866 detentorului acestui aparat i se ataşeazã un prefiltru metalic în formã de stea destinat a opri impuritãţile din aerul rezervorului.

1867: inginerul francez Triger, inventatorul chesonului de lucru, observã cã accidentele muncitorilor chesonieri numite boala de decompresie sau boala de cheson, se produc atunci când organismul supus unei presiuni mai mari este decomprimat prea repede. Într-un raport publicat în Analele podurilor şi şoselelor, el recomandã ca "dezecluzarea" (decompresia) chesonierilor sã se facã pe durata a minim şapte minute, afirmând cã în acest mod accidentele vor dispãrea în totalitate.

1869: medicul de marinã A. Le Roy de Mericourt ce studiase fiziologia scufundãrilor în Oceanul Indian şi Marea Mediteranã, publicã un raport specializat intitulat Consideraţii asupra igienei pescuitorilor de bureţi. El a observat cã "tulburãrile care apar la scafandrii se produc atunci când bulele de aer pãtrund în circulaţia cerebralã".

1869: Jules Verne popularizeazã conceptul de aparat autonom de respirat sub apã în cartea 20 000 de leghe sub mãri. Aparatul era purtat de eroii cãrţii atunci când se duceau sã vâneze în pãdurile submarine.

1870: Rouquayrol şi Denayrouze pun la punct un nou dispozitiv pentru aparatul lor,"aeroforul" (Figura 20). Ca şi în modelul anterior, scafandrul purta pe spate în poziţie orizontalã un rezervor din oţel ce conţinea o micã cantitate de aer comprimat la presiunea de 40 bar. Din exterior o pompã împingea în rezervor aerul pânã la aceastã presiune. Între rezervor şi cãile respiratorii aerul era destins în regulator, organ de precizie al aeroforului. Pe cele douã feţe ale unei membrane acţionau pe o parte presiunea ape, iar pe cealaltã presiunea aerului respirat. Dacã aceasta era inferioarã presiunii apei sau atunci când plãmânii începeau sã fie comprimaţi, membrana se deforma declanşând deschiderea unei supape ce permitea pãtrunderea aerului. Atunci când presiunea aerului creştea (în timpul expiraţiei), sau când presiunea apei scãdea (în timpul ridicãrii), supapa se închidea iar excesul de aer era evacuat prin deschiderea unei valve din cauciuc numitã "cioc de raţã". Prin acest regulator al aeroforului se realiza în mod automat echilibrul între presiunea apei exercitatã la exterior asupra corpului scafandrului şi presiunea aerului la interior în plãmânii scafandrului. În acest mod, respiraţia nu necesita efectuarea unui efort deosebit. Aparatul Rouquayrol-Denayrouze în varianta autonomã, corespunde exact ca principiu aparatului autonom de astãzi. Acest aparat putea fi utilizat nu numai autonom dar şi cu alimentare de la suprafaţã de la o pompã prin intermediul unui furtun din cauciuc, cu avantajul unei lungi durate de scufundare dar având inconvenientul unei mari jene in mişcare. Varianta autonomã a acestui "aparat cu presiune joasã" nu oferea o autonomie suficientã de scufundare (mai puţin de 15 minute la adâncimea de 10 metri), însã varianta mult mai perfecţionatã care a urmat "aparat respirator cu presiune mare", permitea atingerea adâncimii de 40 metri sau adâncimea de 10 metri şi durata de peste o orã.

1893: Louis Boutan construieşte primul aparat de fotografiat subacvatic cu care face şi primele fotografii la laboratorul de biologie marinã Arago din localitatea Banyuls-sur Mer din Franţa. Boutan inventeazã şi prima sursã subacvaticã de luminã pentru fotografiere realizând în anul 1899 primele fotografii subacvatice cu sursã artificialã de iluminat. În anul 1900, Boutan scrie prima carte despre fotografia subacvaticã La photografie sous-marine (Figura 23).

1912: Apare primul raport Westfalia Maschinenfabrik asupra utilizării amestecurilor azot-oxigen (NITROX) în aparatele autonome de scufundare.

1913: J. E. Williamson realizează primele filmări subacvatice cu ajutorul unui aparat montat într-o cameră sferică.

1923: W.H.Langley realizeazã primele fotografii subacvatice color la Dry Tortugas.

1925: Yves le Prieur ofiţer în Marina Francezã, pune la punct un aparat autonom de respirat sub apã cu manodetentor,la debit constant ce era alimentat cu aer comprimat dintr-o butelie Michelin. Varianta perfecţionatã a acestui aparat, cu mascã facialã,este aprobatã de Marina Francezã în anul 1933 în ciuda slabelor sale performaţe (durata de scufundare de numai 10 minute la adâncimea de 12 metri) datoritã pierderii unei mari cantitãţi de aer atunci când scafandrul inspira. În anul 1936 le Prieur începe sã predea lecţii practice de scufundare cu acest aparat în piscina de la Trocadero din Paris formând cu aceastã ocazie primul club de scufundare numit "Club des plongeurs et de vie sous-marine" (Figura 27).

1930: Louis Le Corlieu creazã labele de înot pe care le patenteazã în anul 1935 mai întâi in Franţa apoi în S.U.A.

1933: un grup de mai mulţi scufundãtori din S.U.A.,înfiinţeazã primul club de scufundare în apnee numit "Bottom Scratchers", iar un an mai târziu la Paris mai mulţi scufundãtori francezi formeazã primul club din Europa numit "Club des sous-l'eau".

1937: francezul George Comheines creazã un aparat autonom de scufundare ce avea ca elemente principale supapa aparatului Rouquayrol-Denayrouze şi butelia cu aer comprimat a aparatului le Prieur. Comheines împreunã cu alţi scafandri demonstreazã funcţionarea aparatului într-un acvariu la Paris în timpul unei expoziţii internaţionale. Aparatul a fost utilizat şi de Marina Francezã.

1937: Alex Kramarenko breveteazã la Nisa vizorul (masca) cu un singur geam. Tot el realizeazã şi o puşcã pentru vãnãtoarea subacvaticã cu un resort fixat în fundul ţevii acţionat prin compresie.

1938: americanul Guy Gilpatrick scrie cartea The Complete Goggler (Scufundãtorul complet) recunoscutã ca fiind primul manual de scufundare sportivã.

1938: Maxim Forjot breveteazã la Nisa o mascã din cauciuc care cuprindea sub acelaşi geam atât ochii cât şi nasul (mascã facialã). Forjot obţine şi primul brevet pentru un tub respirator, precum şi pentru o puşcã destinatã vânãtorii subacvatice al cãrei resort funcţiona prin extensie. În acelaşi an, George Beuchat realizeazã un alt model de puşcã la care sãgeata era propulsatã cu ajutorul a douã, trei sau chiar patru praştii din cauciuc numite sandouri. Din acest motiv, lungimea ţevii era mult redusã crescãnd astfel precizia.

1939: Alex Kramarenko realizeazã un tub respirator prevãzut la partea superioarã cu o valvã ce împiedica pãtrunderea apei.

1939: Hans Haas publicã in limba germanã  Vânãtoarea subacvaticã cu harponul şi aparatul de filmat, prima în care se trateazã scufundarea în apnee şi autonomã împreunã cu fotografia subacvaticã. În acelaşi an, Hans Haas realizeazã şi primul film efectuat în scufundare în apnee intitulat Stalking Underwater.

1942: Hans Haas echipeazã vasul de cercetãri "The Sea Devil" special pentru sufundãri autonome cu are comprimat efectuând primele scufundãri în Marea Roşie şi Marele Recif de corali din Australia.

1942: Jacques-Yves Cousteau şi Frederic Dumas realizeazã primul lor film La 18 metri adâncime având ca temã scufundarea în apnee şi vânãtoarea subacvaticã.

1942: Jaques-Yves Cousteau împreunã cu Emile Gagnan, un inginer canadian specialist în detentoare la uzina L'Air Liquide din Paris, concep un detentor inspirat dintr-un regulator construit pentru alimentarea cu gaz de iluminat a motoarelor de automobile, care un an mai târziu este adoptat pentru utilizare sub apã.

1943: detentorul Cousteau-Gagnan eşueazã primele teste efectuate în luna Februarie în râul Marne de lângã Paris. Se aduc o serie de modificãri cum ar fi fixarea supapei de evacuare a aerului expirat în camera detentorului la acelaşi nivel cu cea de inspiraţie şi punerea unui al doilea furtun separat pentru expiraţie. În acelaşi an în cursul verii şi toamnei, Cousteau împreunã cu Philippe Taillez şi Frederic Dumas testeazã prototipul acestui aparat în Marea Mediteranã. Deoarece aparatul se dovedeşte a fi sigur şi deosebit de uşor de utilizat, este folosit şi de cãtre ceilalţi membri ai familiei Cousteau (soţia şi cei doi fii). Se efectueazã peste 500 de scufundãri testând aparatul încercându-se determinarea limitelor de utilizare. Astfel în luna Octombrie, Dumas atinge adâncimea de 64 de metri. Aparatul suferã o serie de perfecţionãri ajungându-se în anul 1945 la renumitul detentor Cousteau-Gagnan, CG-45 (Figura 29). Acesta va fi urmat de alte variante perfecţionate şi anume de detentorul Mistral şi Super Mistral de tipul "detentor dorsal" cu un singur etaj şi apoi de detentorul Acquilon cu douã etaje separate. Toate aceste modele au fost produse la firma La Spirotechniques, o subsidiarã a L'Air Liquide şi comercializate în Franţa începând cu anul 1946. Aparatul Cousteau-Gagnan stã la baza tuturor aparatelor de respirat cu aer comprimat utilizate în prezent în scufundarea autonomã. În S.U.A.aparatul Cousteau-Gagnan a fost comercializat sub denumirea de Aqualung.

1946: Jacques-Yves Cousteau pune la punct costumul cu volum constant. Fabricat din cauciuc vulcanizat, costumul a fost realizat special pentru scufundãri cu durate mari de timp în ape cu temperaturã scãzutã.

1947: Frederic Dumas stabileşte un nou record de scufundare atingând adâncimea de 93 metri in Marea Mediteranã.

1948: sunt importate în S.U.A.primele detentoare Cousteau-Gagnan sub denumirea de Aqualung de cãtre René Bussoz, ginerele lui Cousteau prin firma acestuia "René's Sporting Goods". Dupã plecarea lui Bussoz în Franţa în anul 1953, noua conducere a firmei împreunã cu o echipã tehnicã de la La Spirotechniques, transformã René's Sporting Goods în U.S.Divers care cu timpul devine unul din principalii producãtori mondiali de echipament de scufundare.

1949: Dimitri Rebikoff inventează torpila cinematografică sau torpila Rebikoff în scopul uşurării deplasării sub apă a operatorului camerei cinematografice.

1951: americanul E.R.Cross concepe primul detentor cu un singur furtun şi douã etaje pe care-l denumeşte "Sport Diver". Detentorul avea la bazã aparatul de alimentare cu oxigen al piloţilor de avioane. Sunt fabricate şi alte modele iar ultimul dintre acestea, "Waterlung" produs de firma Sportsways, devine în scurt timp extrem de popular în S.U.A.înlocuind aproape în totalitate detentorul Aqualung cu douã furtunuri.

1951: este înfiinţatã la Los Angeles revista Skin Diver Magazine de cãtre doi scafandri, Chuck Blakeslee şi Jim Auxier. În scurt timp, revista devine sursa principalã de informaţii nu numai pentru scufundãtorii în apnee dar şi pentru scafandrii care folosesc aparatul autonom de respirat sub apã, atât în S.U.A.cât şi în alte ţãri. În prezent, Skin Diver Magazine este consideratã a fi cea mai bunã revistã din domeniu.

1951: firma La Spirotechniques introduce un nou robinet pentru butelia de scufundare prevãzut cu rezervã. Rezerva poate fi folositã de scafandru dupã epuizarea cantitãţii de aer comprimat din butelie, pentru ridicare la suprafaţã. În S.U.A.robinetul cu rezervã poartã denumirea de "robinet J", iar cel fãrã rezervã "robinet K" conform poziţiei pe care o ocupau aceste piese în primul catalog al firmei U.S.Divers apãrut în anul 1953.

1952: Jaques-Yves Cousteau, Frederic Dumas şi James Dugan publicã Lumea tãcerii, carte în care este arãtatã invenţia aparatului autonom de respirat sub apã precum şi relatãri referitoare la numeroasele scufundãri efectuate de autori cu acest aparat. Cartea a devenit extrem de cunoscutã în întrega lume determinând numeroşi scufundãtori în apnee sã utilizeze un aparat autonom de respirat sub apã.

1953: se înfiinţează primul club de scufundare din S.U.A. "The Sea Sabres SCUBA Club".

1954: Zale Perry stabileşte primul record feminin de scufundare, atingând adâncimea de 64 metri lângã Catalina Island în California.

1956: un grup de cercetãtori ai Universitãţii din California,folosind neopren (cauciuc sintetic) produs de firma" Rubatex" pentru izolaţia termicã a automobilelor, concep primul costum umed de scufundare. Costumul este fabricat apoi de firma "Edco" din California.

1956: americanul Jordan Klein înfiinţeazã firma "Mako", primul fabricant specializat de compresoare de înaltã presiune pentru încãrcarea buteliilor de scufundare. Pentru început el a importat unele piese componente de compresor de la firma Bauer din Germania,producãtoare atunci de compresoare industriale.

1956: americanul Ted Nixon introduce steagul de semnalizare pentru scufundare având ca însemn distinctiv o diagonalã albã pe fond roşu. Steagul are scopul de a avertiza ambarcaţiunile cã sub apã se aflã scafandrii şi cã nu trebuie sã se apropie de acel loc. (Figura 30).

1958: "Sherwood Manufactering" din S.U.A.produce primul detentor de scufundare prevãzut cu piston pentru a concura actualele modele care foloseau o membranã pentru destinderea presiunii aerului, conform modelului original Cousteau-Gagnan. Sherwood va fabrica detentoare cu un piston în diferite modele care au fost distribuite de firme de renume cum ar fi U.S.Divers, Voit, Healthways, Swimaster, Scubapro, Nemrod ş.a.unele versiuni ale acestora fiind utilizate şi în prezent.

1959: americanul Frank Scalli pune la punct un program de scufundare în vederea introducerii unor cursuri de instruire în scufundarea autonomã în mai multe colegii şi universitãţi de prestigiu din S.U.A.precum Harvard, Massachussettes Institute of Technology, U.S. Military Academy, U.S.Naval Academy. Pe baza acestui program al lui Scalli, organizţia Y.M.C.A.inaugurezã în acelaşi an, primul program la nivel naţional de instruire pentru obţinerea brevetului de scafandru sportiv utilizând aparat autonom de respirat sub apã.

1959: ia naştere "Confederaţia Mondialã a Activitãţilor Subacvatice" (C.M.A.S.). Membri fondatori sunt federaţiile naţionale de specialitate din Belgia, Brazilia, Elveţia, Franţa, Germania (R.F.G.), Grecia, Italia, Iugoslavia, Malta, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Spania şi S.U.A.

1960: se înfiinţeazã "National Association of Underwater Instructors" (N.A.U.I.) de cãtre Al Tillman şi Neal Hess personalitãţi de seamã în dezvoltarea scufundãri autonome din S.U.A. Organizaţia N.A.U.I.se dezvoltã continuu devenind prima organizaţie internaţionalã a scafandrilor sportivi. În prezent, N.A.U.I.este una din cele mai importante la nivel mondial având cel mai mare numãr de cluburi afiliate.

1960: firm "Viking Norseman" din Suedia produce primul detentor cu douã furtunuri prevãzut cu detentor de rezervã.

1961: francezul Maurice Fenzy breveteazã un dispozitiv ce includea un sac gonflabil prevãzut cu o micã butelie din oţel încãrcatã cu aer comprimat. Dispozitivul devine astfel prima vestã de salvare (tip standard) destinatã scafandrilor autonomi şi comercializatã sub denumirea "Fenzy".

1961: Ed Riplogle inventeazã o alarmã audio ce anunţa scafandrul în mod automat de scãderea presiunii aerului din butelie. Dispozitivul este fabricat de Sherwood Manufactering, care cu acest prilej evidenţiazã faptul cã securitatea în timpul scufundãrii va constituie una din principalele preocupãri ale producãtorilor de echipament de scufundare.

1962: elveţianul Hanness Keller folosindu-se de reţete proprii de preparare a amestecurilor respiratorii sintetice, efectuează o scufundare la adâncimea de 300 m.

1963: Gustav dalla Valle un importator şi distribuitor de echipament de scufundare împreunã cu Dick Bonin fost scafandru în U.S.Navy, înfiinţeazã propria firmã producãtoare de echipament de scufundare,"Scubapro". De-a lungul anilor,"Scubapro" devine unul din cei mai importanţi producãtori mondiali, contribuind cu numeroase invenţii şi inovaţii la dezvoltarea aproape a tuturor pieselor echipamentului de scufundare. Dintre acestea pot fi amintite urmãtoarele: robinet cu indicator de presiune, decompresimetru mecanic, etaj II cu clapet aval, consolã pentru instrumente, labe de înot cu canale pentru jet de apã, vizor panoramic, etaj II cu ventil de reglare a debitului, vestã de salvare tip jachetã, manometru submersibil, busolã submersibilã, profundimetru umplut cu ulei, vizor din silicon, profundimetru cu membranã.

1964: apare in România cartea Sportul subacvatic scrisã de Mihai Lefterescu. Lucrarea este prima de acest gen care s-a tipãrit la noi şi în care sunt abordate multiple aspecte atât ale scufundãrii în apnee cât şi ale scufundãrii autonome cu aer comprimat (echipament, fiziologie, fizicã, procedee, accidente de scufundare, pregãtire practicã, fotografie subacvaticã etc).

1964: este lansatã în La Paz, Mexic nava "Marilsa" special conceputã şi echipatã pentru efectuarea în mod organizat de scufundãri cu caracter sportiv. Se pun astfel bazele unei noi activitãţi de scufundare, turismul subacvatic. În anii urmãtori, turismul subacvatic se va dezvolta în mod impetuos odatã cu apariţia de ambarcaţiuni ultramoderne special construite, transportând scafandrii spre cele mai pitoreşti şi îndepãrtate zone ale mãrilor şi oceanelor.

1965: Al Tilman, unul din fondatorii N.A.U.I.înfiinţeazã "UNEXSO Diving Resort" în Freeport, Bahamas, primul resort destinat exclusiv scafandrilor. UNEXSO oferea în premierã atât activitãţi subacvatice cât şi pentru petrecerea timpului liber.

1966: este fondatã în S.U.A."Profesional Association of Underwater Instructors" (P.A.D.I.) de cãtre John Cronin şi Ralph Ericson. P.A.D.I.devine una din cele mai importante organizaţii de profil din lume, având în prezent cel mai mare numãr de scafandrii brevetaţi. Anual, pe plan mondial, P.A.D.I.breveteazã un numãr de 550 000 scafandrii.

1967: firma "Luxfer Cylindres UK" introduce prima butelie de scufundare fabricatã din aliaj de aluminiu.

1968: P.A.D.I. introduce brevetul nominal de scafandru cu fotografie pentru a elimina posibilitatea achiziţionãrii de echipament de scufundare sau încãrcãrii buteliilor de cãtre persoane fãrã pregãtire.

1968: americanii John Gruener şi Neal Watson utilizând un aparat autonom de scufundare cu aer comprimat, ating adâncimea de 133 metri.

1969: se înfiinţeazã la San Francisco "Sea and Sea Travel", prima agenţie de turism destinatã în exclusivitate scafandrilor şi având ca destinaţii în special insulele din Marea Caraibilor ca Bonaire, Cuzumel sau Grand Cayman.

1970: medicul Morgan Wells începe mai multe experimente în cadrul "National Oceanic and Atmospheric Administration" (N.O.A.A.) pentru utilizarea amestecurilor azot-oxigen (NITROX) în timpul efectuãrii scufundãrilor autonome cu caracter civil. Aceste experimente au avut la bazã numeroase alte teste anterioare efectuate de cãtre U.S.Navy începând cu anul 1943.

1970: se înfiinţeazã organizaţia "Scuba Shools International" (S.S.I.).

1975: este susţinut în cadrul P.A.D.I.primul curs pentru pregãtirea instructorilor de scufundare.

1976: Jaques Mayol coboară în apnee până la adâncimea de 100 m.

1978: N.O.A.A.publicã tabelele de decompresie "NOAA NITROX I"(68%N2/32%O2), iar în anul 1990 "NOAA NITROX II"(36%O2) destinate efectuãrii de scufundãri cu caracter civil.

1983: este introdus "Orca Edge", primul calculator de scufundare bazat pe algoritm Buhlmann. Calculatorul putea sã monitorizeze scufundãrile şi sã calculeze timpii de scufundare sub curba de securitate, precum şi limitele de adâncime. În anii urmãtori apar numeroase alte modele de calculatoare de scufundare din ce în ce mai perfecţionate şi complexe, anunţând o nouã erã pentru instrumentele de scufundare. Sunt elaborate tabelele de scufundare la altitudine Bühlmann-700 şi Bühlmann-1500 pentru scufundări până la altitudinea de 700 m respectiv 1500 m.

1983: apare lucrarea Decompression-Decompression Sickness  a lui Alfred Buhlmann care începând cu anul 1959 efectueazã o serie lungã de teste
 în cadrul laboratorului de fiziologie hiperbarã al Spitalului Universitar din Zurich. Lucrarea este consideratã a fi cea mai completã din domeniu şi va sta la  baza  calcului algoritmic al tuturor calculatoarelor de scufundare.

1983: Jaques Mayol stabileşte un nou record de scufundare liberă, 105 m, fiind primul om ce reuşeşte să depăşească bariera celor 100 m.

1996: este atinsă adâncimea de 110 m în scufundarea liberă de către Umberto Pelizzari. (Figura 37).

în prezent: scufundarea autonomã sportivã continuã sã se dezvolte în special în cadrul unor activitãţi ca fotografia, filmarea şi turismul subacvatic. Apar numeroase cãrţi şi reviste de specialitate, iar echipamentul de scufundare cunoaşte o mare diversificare de stiluri, culori şi modele ce atrag numeroşi noi practicanţi. Sunt adoptate din scufundarea profesionistã şi militarã noi tehnologii cum ar fi comunicaţiile ultrason, mãştile faciale şi amestecurile binare de heliu-oxigen (HELIOX) sau ternare de heliu-oxigen-azot pentru a fi utilizate cu aparate autonome ce funcţioneazã în circuit semiînchis sau închis. Astfel, firma Dräger introduce primul aparat cu circuit semiînchis "Atlantis 1" (Figura 38) destinat scufundãrilor cu caracter civil, urmat apoi de aparatele "Dolphin" şi "Dräger Ray". Apar numeroşi alţi producãtori, iar aparate precum Halcyon, MK 5P, Phibian, Prism Topaz, CCR 2000, Buddy Inspiration, Azimuth ş.a., sunt concepute special atât pentru scufundãri cu caracter sportiv cât şi ştiinţific sau pentru explorarea peşterilor inundate (Figura 39). În aceastã perioadã se remarcã totodatã o continuã îmbunãtãţire a confortului, durabilitãţii şi eficienţei echipamentului de scufundare precum şi a proceselor de pregãtire, educaţie, antrenament, siguranţa scufundãrilor şi protecţia mediului subacvatic.

ADRESE WEB               

                   
                    Organizaţii

                    AIDA (Asociation pour le Development de l'Apnée) - http:www.aida-international.org
                    BSAC (British Sub-Aqua Club) - http://www.bsac.com
                    CMAS (Confederation Mondiale des Activitee Soubaqvatiques) - http://www.cmas.org
                    COUSTEAU SOCIETY -  http://www.cousteau.org
                    DAN (Divers Alert Network) - http://www.diversalertnetwork.org
                    DEMA (Diving Equipment and Marketing Association) - http://www.dema.org
                    DRI (Dive Rescue International) - http://www.diverescueintl.com
                    ESDA (Emergency Services Diving Association) - http://www.vaxxine.com/nrpswed/esda.htm
                    EURO DIVERS - http://www.euro-divers.com
                    FFESSM (Fédération Française d'Etudes et Sports Sous-Marins) - http://www.ffessm.fr
                    FSSS (Federation Suisse de Sport Subaquatiques - htttp://www.fsss.ch
                    IANTD (International Association of Nitrox and Technical Divers) - http://www.iantd.com
                    IDA (International Diving Association) - http://www.idaww.com
                    NAUI (National Association of Underwater Instructors) - http://www.naui.org
                    PADI (Professional Association of Diving Instructors) - http://www.padi.com
                    SSI (Scuba Schools International) - http://www.ssiusa.com
                    Scuba Publications - http://www.scuba-publications.com
                    TDI (Technical Diving International) - http://www.tdiusa.com
                    TSA (Trimix Scuba Association) - http://www.tsaeurope.com
                    WASI (World Association of Scuba Instructors) - http://www.divewasi.com
                    YMCA (Young Men's Christian Association) - http://www.ymcascuba.org

Alte adrese web

                    Medicină hiperbară

                    Diving Medicine Online - http://scuba-doc.com/
                    Divers Alert Network - http://www.diversalertnetwork.org
                    ENT Online - http://www.ent-consult.com
                    HBOT - http://www.hbot.com
                    International Society of Aquatic Medicine - http://www.divingdocs.com
                    UHMS - http://www.uhms.org

                    Forum de discuţii

                    Scubaboard - http://www.scubaboard.com
                    news:rec.scuba
                    news:rec.scuba.equipment
                    news:rec.scuba.locations
                    news:bit.litserv.scuba-1
                    news:fr.rec.plongee
                    news:it.hobby.scuba

                    Software

                    Atlantis@Home - http://dg8fz.dyndns.org/~karl/dg8fz/dive/english/software.htm#Software
                    about.com - http://scuba.about.com
                    directory.google.com - http://directory.google.com/Top/Shopping/Sports/Software/Scuba_Diving

                    Jocuri

                    glug_glug - http://absolutist.com/online/glug_glug/